Cursurile Specializării Asistenţă socială, Anul II
Cursul are ca scop familiarizarea studenţilor cu principalele domenii ale sociologiei comunicării, cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor specifice acestei ramuri a sociologiei, iniţierea lor în utilizarea unora dintre metodele moderne de studiu al comunicării. Principalele teme ale cursului se axează pe modelele teoretice ale procesului de comunicare, comunicarea lingvistică, comunicarea non-verbală, comunicarea interpersonală, comunicarea în grupuri şi organizaţii, dinamica grupurilor, comunicarea de masă, influențarea ca fenomen fundamental al comunicării, formele de interacțiune comunicațională esențiale în asistența socială, filtre și bariere în calea comunicării în asistența socială. Pe lângă însușirea cunoștințelor de bază, cursul are ca obiectiv dezvoltarea capacităţii studenților de a aplica în practică informațiile teoretice în abordarea concretă a unor probleme şi cazuri sociale şi dezvoltarea aptitudinilor de comunicare necesare unor viitori specialişti în domeniul asistenţei sociale.